Benzină, motorină sau hibrid: ce combustibil alegi la chirie auto

Alegerea între benzină, motorină sau hibrid pare un detaliu tehnic, dar îți influențează direct bugetul, confortul la volan și chiar modul în care îți planifici traseele. O mașină cu motor diesel nu se comportă la fel ca una pe benzină, iar un hibrid are alt ritm de consum, mai ales în oraș. În articolul de mai jos compari, pe înțelesul tuturor, cele trei variante: benzină, motorină și hibrid.

De ce contează combustibilul când apelezi la aceste servicii

Două mașini cu același tarif zilnic pot ajunge să coste diferit la final. Una consumă 5 litri la sută, alta 9. Pe un program de zece zile, cu drumuri prin țară, diferența se vede clar în buzunar. Mai e și partea practică, dacă ai condus mai des mașini pe benzină alege un model pentru chirie auto Chisinau cu motor pe benzină și invers, deoarece cu un motor pe care îl cunoști bine te simți relaxat la volan.

Mașina pe benzină: varianta clasică și cea mai flexibilă

Benzina e alegerea cea mai întâlnită la mașinile de oraș și la cele compacte, iar pentru mulți clienți e și cea mai simplă.

Avantaje:

  • Motorul pornește mai ușor, mai ales dimineața sau pe vreme rece;
  • Mașinile pe benzină au de regulă un preț mai accesibil;
  • Conducerea e mai lină în trafic;

Dezavantaje:

  • Consumul e, în general, mai mare decât la diesel, mai ales la drum lung;
  • Pe autostradă și pe distanțe mari, costul total poate crește mai repede.

O mașină compactă pe benzină e perfectă pentru un weekend scurt acasă, pentru treburi prin oraș și pentru parcări în curți înghesuite. Dacă te interesează o variantă econom, poți vedea opțiunile din categoria de chirie auto ieftine chisinau.

Mașina pe motorină: prietena drumurilor lungi

Motorina rămâne foarte populară în Moldova și în regiune. Mulți șoferi o preferă din motive practice, iar clienții din diaspora o cunosc bine, fiindcă în multe țări europene mașinile diesel sunt foarte răspândite.

Avantaje:

  • Consum mai mic pe kilometru, mai ales la drum lung;
  • Cuplu bun la turații mici, deci mașina trage bine la urcări și când e încărcată;
  • Autonomie mare: poți parcurge distanțe lungi fără să te oprești des la benzinărie;

Dezavantaje:

  • La pornire pe frig, un diesel se încălzește destul de greu;
  • În oraș, pe distanțe scurte și cu trafic aglomerat, avantajul de consum scade;

Pentru o familie care vine cu bagaje multe și face drumuri între mai multe localități, un crossover sau un sedan diesel înseamnă confort și un consum rezonabil.

Un detaliu important: la mașinile diesel, verifică dacă tipul de motor are nevoie de AdBlue. Un reprezentant Kikicar îți poate lămuri rapid dacă este necesar să torni careva aditivi.

Mașina hibrid: tehnologie modernă, consum mic în oraș

Hibridul combină un motor termic cu unul electric. Pentru client, asta înseamnă că folosește mașina ca pe orice alta, dar cu un consum mai redus.

Avantaje:

  • Consum foarte mic în oraș, unde motorul electric ajută la porniri și la viteze mici;
  • Mers liniștit și confortabil, cu mai puțin zgomot;
  • Emisii mai mici, deci un impact mai redus asupra mediului;

Dezavantaje:

  • Tariful de chirie auto poate fi mai ridicat decât la o mașină clasică;
  • Avantajul se vede mai ales în traficul urban; pe autostradă, diferența față de un motor modern pe benzină sau diesel e mai mică;
  • Oferta de hibride într-o flotă de chirie e, de regulă, mai restrânsă, deci merită rezervată din timp.

Dacă îți petreci cea mai mare parte a timpului în Chișinău, ești mult în trafic și îți dorești un consum mic și un mers fără zgomot, hibridul e o alegere bună. Mai ales dacă ești obișnuit cu astfel de mașini din țara unde locuiești acum.

De ce să alegi Kikicar pentru chiria auto în Moldova

Noi punem accent pe lucruri simple, dar importante: mașini pregătite pentru drum, condiții explicate pe înțelesul tuturor și o comunicare directă, fără formalități inutile. Pentru un client care are nevoie de aceste servicii, asta înseamnă:

  • O flotă variată, cu clase diferite, de la econom până la modele din clasa de chirie auto lux chisinau;
  • Informații clare despre mașină, inclusiv despre combustibil;
  • Rezervare simplă, fără drumuri în plus;
  • Flexibilitate dacă planurile tale se schimbă.

Așa te concentrezi pe ce contează: drumul, oamenii și timpul petrecut acasă.

Chirie auto în Chișinău: pornește la drum cu motorul potrivit

Nu există un combustibil potrivit pentru toți. Benzina e simplă și flexibilă, motorina e economică pe distanțe mari, iar hibridul este cel mai potrivit pentru oraș. Alegerea corectă vine din răspunsul la o întrebare simplă: cum vei folosi mașina?

Dacă ești gata să rezervi, alege serviciile de la Kikicar și pornește la drum cu mașina potrivită pentru programul tău.